Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afganistan Zeci de persoane au murit în urma unor viituri. Mai mulţi copii dispăruţi

ro

03 Mar, 2019 10:55 1803 Marime text
Cel puţin 20 de persoane au murit în urma unor viituri care s-au produs sâmbătă în Kandahar, o provincie din sudul Afganistanului, unde mai multe case şi vehicule au fost luate de apele revărsate ale râurilor ce străbat această regiune, informează AFP, scrie agerpres.ro.

Potrivit Biroului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Chestiunilor Umanitare (OCHA), creşterea subită a apelor a inundat o parte din oraşul Kandahar şi districtele învecinate, după ce meteorologii au înregistrat în această zonă precipitaţii de 97 de mililitri pe metru cub în ultimele 30 de ore.

"Cel puţin 10 persoane, inclusiv copii, sunt în continuare dispărute", au transmis reprezentanţii acestei agenţii din cadrul ONU într-un comunicat. "Până la 2.000 de case au fost avariate în districtele afectate, inclusiv în oraşul Kandahar, iar pagube grave au fost semnalate la nivelul infrastructurilor", precizează acelaşi comunicat.

Viceguvernatorul din Kandahar, Abdul Hananan Moneeb, a spus că este vorba despre cele mai grave inundaţii înregistrate în această provincie în ultimii şapte ani.

Comunitatea de păstori nomazi care locuiesc în corturi în proximitatea albiilor râurilor Arghndab şi Arghistan, ce traversează capitala provinciei menţionate, a fost grav afectată: şase dintre ei au fost luaţi de apele revărsate, alături de o mare parte a turmelor lor de animale.

Aproximativ 400 de familii au fost salvate de armata afgană în districtele afectate după debutul acestor inundaţii, vineri seară.

Operaţiunile de salvare pe calea aerului au fost întârziate din cauza ploilor puternice, a precizat pentru AFP Raziq Shirzai, comandantul aviaţiei afgane din această regiune.

Viiturile se produc adeseori în văile afgane în urma ploilor de primăvară şi după topirea zăpezilor de pe piscurile montane.

Riscurile de viituri şi inundaţii au fost sporite de îndelungata perioadă de secetă cu care s-a confruntat Afganistanul.

Potrivit OCHA, aproape 50 de persoane au murit între 1 ianuarie şi 12 februarie în urma unor viituri, mai ales în nord-vestul şi centrul ţării.

Sursa foto: Goole Maps
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii