Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:47 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

21 de copii din Belgia cu vârste între 7 şi 12 ani au primit din greşeală vaccinul Moderna

ro

06 Feb, 2022 21:06 1505 Marime text
 21 de copii belgieni cu vârste între 7 şi 12 ani au primit din greşeală vaccinul anticoronavirus produs de Moderna, pe care Agenţia Europeană Medicamentului (EMA) nu l-a autorizat pentru această categorie de vârstă, transmite EFE.



Incidentul s-a petrecut miercuri, 2 februarie, la un centru de vaccinare din regiunea Flandra (nord), au informat sâmbătă mass media belgiene.



Reprezentanţii centrului au luat deja legătura cu părinţii a 19 din cei 21 de copii afectaţi pentru a-i informa în legătură cu eroarea făcută, prima de acest fel, potrivit agenţiei de sănătate din Flandra.



Conform acestei autorităţi sanitare, minorii nu se află în situaţie de risc, deoarece - spun ele - vaccinul Moderna oferă acelaşi nivel de protecţie ca Pfizer, care este vaccinul pe care ar fi trebuit de fapt să-l primească minorii şi care a fost autorizat de EMA pentru această categorie de vârstă.



Cu toate acestea, agenţia de sănătate din Flandra a atras atenţia familiilor ca în următoarele săptămâni să urmărească eventuale efecte secundare, în cazul în care acestea ar apărea.



EMA încă evaluează posibilitatea administrării vaccinului Moderna pentru copiii cu vârstele între 6 şi 11 ani, după ce a autorizat folosirea acestui vaccin pentru cei de peste 12 ani.


Foto Pixabay
Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii