Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 14 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO. Ce spune IPJ Constanța despre accidentul de pe strada Traian. Un pieton de 71 de ani a murit după ce a traversat prin loc nepermis

ro

14 Feb, 2026 09:44 360 Marime text

Un accident rutier mortal a avut loc sâmbătă dimineață, 14 februarie, în jurul orei 06:20, pe strada Traian din municipiul Constanța.

Din primele informații furnizate de polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, un bărbat în vârstă de 57 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a accidentat un pieton care încerca să traverseze strada prin loc nepermis.

Impactul a fost atât de violent încât victima, un bărbat de 71 de ani, a decedat pe loc, în ciuda eforturilor echipajelor medicale. 



Oficial de la IPJ Constanța

Astăzi, in jurul orei 6.20, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în municipiul Constanța.


Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 57 de ani, a condus un autoturism, pe strada Traian din municipiul Constanța, iar la un moment dat ar fi acroșat un pieton, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma impactului a rezultat decesul la fața locului a unui bărbat, de 71 de ani. 


În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


Citește și:

FOTO-VIDEO. Accident mortal pe strada Traian din Constanța! Un pieton și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii