UPDATE. Un autocar cu 20 de persoane s-a răsturnat . S-a activat Planul Roșu de Intervenție
UPDATE. Un autocar cu 20 de persoane s-a răsturnat . S-a activat Planul Roșu de Intervenție
31 Aug, 2025 17:02
ZIUA de Constanta
853
Marime text
853
Marime text

A fost anunțat un accident rutier în localitatea Dumbrava, județul Cluj, cu un autocar implicat. În acesta se aflau 20 de persoane, iar din primele date s-a răsturnat.
Având în vedere natura evenimentului și numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Cluj a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului, la acest moment, au fost alocate 3 mașini de stingere, 2 echipaje de descarcerare, 4 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SAJ, 2 autospeciale pentru transport victime multiple și 2 elicoptere SMURD.
UPDATE 1:
Din primele date, în autocar se aflau 20 de persoane. Una este încarcerată, iar salvatorii lucrează pentru extragerea acesteia.
Potrivit ISU Cluj, un bărbat se află în stop cardio-respirator și se aplică manevre de resuscitare.
Celelalte persoane implicate în accident sunt conștiente și cooperante. Se efectuează triajul victimelor în vederea transportului la spital. Pană acum, nicio persoană nu a fost transportată la spital. Au aterizat și cele două elicoptere SMURD pentru a sprijini partea medicală
UPDATE 2:
Din nefericire, a fost declarat decesul unui bărbat de aproximativ 70 de ani.
UPDATE 3:
Conform ultimelor informații ISU Cluj, în autocar se aflau 21 de persoane.
Alte 9 persoane, aflate în stare de conștientă și cooperante, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital, unde vor fi supuse unor investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


