Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:06 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Accident rutier pe autostrada A2, pe sensul de mers spre Constanța. O persoană a suferit o amputație parțială de mână (GALERIE FOTO și VIDEO)

ro

07 Feb, 2022 16:42 20836 Marime text


UPDATE 3

Potrivit reprezentanților DRDP, traficul în zonă a fost reluat.

UPDATE 2 

„Accident rutier produs pe Autostrada A2, la km 155, în care au fost implicate un autoturism și un camion.

La locul intervenției au fost alocate de urgență două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, în sprijin un echipaj al SAJ Ialomița și un echipaj al elicopterului SMURD Constanța.

Din evenimentul rutier au rezultat trei victime conștiente și neîncarcerate, un bărbat cu vârsta de 39 de ani, o femeie cu vârsta de 36 de ani și o minoră cu vârsta de 16 ani, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției, ulterior barbatul a refuzat transportul la spital, femeia a fost preluată de echipajul elicopterului SMURD și transportată la o unitate spitalicească din Constanța, iar minora preluată de echipajul SAJ și transportată la Spitalul Orășenesc Cernavoda, pentru investigații medicale suplimentare.

Pompierii au mai asigurat măsuri pentru prevenirea și stingerea incendiilor la locul accidentului”, transmit reprezentanții ISU Ialomița. 

UPDATE

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe A2 București-Constanța, la kilometrul 155 (localitatea Fetești, județul Ialomița), sensul către litoral, traficul este blocat din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autotren.
 
Polițiștii recomandă ca rută alternativă A2 km 143 – DN3B Hârșova – DN2A Constanța.
 
Se estimează ca circulația să fie reluată în 30 - 45 de minute.

Știre inițială

Cadrele medicale au fost solicitate să intervină de urgență, luni, 7 februarie, pe Autostrada A2 București - Constanța. 

Potrivit primelor informații furnizate de medicul Claudia Diana Tatarici, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, este vorba despre un accident rutier produs la km 155, pe sensul de mers spre Constanța.

În urma impactului, au rezultat două victime.

Conform sursei citate, una dintre persoanele rănite prezintă amputație parțială de mână. 



La fața locului, au fost mobilizați salvatorii cu elicopterul SMURD.  



Sursa foto: DRDP
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii