Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:33 21 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Accident rutier în Adamclisi. Un autoturism răsturnat. O victimă încarcerată

ro

23 Dec, 2019 20:37 1737 Marime text

În urmă cu puțin timp, un accident rutier a avut loc în satul Adamclisi, județul Constanța, informează Serviciul de Ambulanță Județean Constanța. 

La fața locului se află două echipaje SajB2.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu, este vorba despre un accident rutier ușor, un autoturism răsturnat, posibil o victimă.

UPDATE 3 

Astăzi, în jurul orei 20:20, un bărbat de 67 de ani a condus un autoturism pe DN 3, în afara localității Adamclisi, dinspre localitatea Deleni şi ajungând la intrare în Adamclisi, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers către dreapta şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto, precum şi a pasagerilor spate, o femeie, de 31 de ani și 2 minore, în vârstă de 9 ani, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu.

UPDATE 2 

S-a alocat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului Medgidia și două ambulanțe SAJ. 


Persoana încarcerată din autoturismul răsturnat este scoasă și predată echipajului medical, conștientă colaborantă, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea.


UPDATE 1

În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în satul Adamclisi.

Din primele informații, este vorba despre un accident rutier. 

În urma impactului, a rezultat o victimă încarcerată. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii