Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:49 01 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un șofer din București, rănit într-un accident rutier în Tulcea. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest

ro

31 May, 2022 19:05 1948 Marime text
Imagine de la eveniment, Sursa foto: IPJ Tulcea
În cursul zilei de 31 mai 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Isaccei din municipiu.


Din primele verificări efectuate de polițiștii aflați la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Isaccei din municipiu, ar fi intrat în coliziune cu un alt auto, condus de un bărbat de 36 de ani, din București, ce se deplasa pe sensul opus de mers.
 

În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului de 36 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală.

Ambii conducători auto posedau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice., transmite IPJ Tulcea. 


In cauza, polițiștii au întocmit dosar penal.


In continuare se efectuează cercetari, in vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului., a mai precizat sursa citată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii