Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un polițist din Constanța are nevoie urgentă de intervenție chirurgicală! Cum putem ajuta

ro

18 May, 2022 09:23 2198 Marime text

 
Marian Hoteneanu, de 34 de ani, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, are nevoie de ajutorul nostru!
 
În mediul online, Corpul Național Al Polițiștilor  Constanța a postat un mesaj prin intermediul căruia a prezentat situația lui Marian Hoteneanu.  
 
„Viața este un dar binecuvântat de la Dumnezeu, pe care fiecare dintre noi trebuie să-l prețuim. Din păcate, există momente în care problemele cu care ne confruntăm ne depășesc, fiind nevoie de sprijinul semenilor noștri.
 
Într-un astfel de moment de cumpănă se află și colegul nostru, Hoteneanu Marian de 34 de ani, care lucrează la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Acesta a fost diagnostigat, în urmă  cu 3 ani, cu o tumoră intracraniană. În ciuda urmării unui tratament de specialitate, boala a avansat, fiind nevoie urgentă de intervenție chirurgicală.
 
Având în vedere costurile ridicate ale tratamentelor postoperatorii, vă adresăm rugămintea de a fi alături de Marian și de a-l sprijini, benevol, prin contribuții bănești, care pot fi depuse în contul IBAN: RO69RZBR0000060020637356 în lei, deschis la Banca Raiffeisen. Vă suntem recunoscători și vă mulțumim anticipat!“, se mai arată în mesajul Corpului Național al Polițiștilor - Constanța.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii