Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:16 27 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei persoane, printre care și un copil de 4 ani, rănite într-un accident rutier în județul ialomița

ro

22 Jan, 2022 08:01 734 Marime text
Un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a 3 persoane a avut loc seara trecută, 21 ianuarie, în jurul orei 20:00, în localitatea Condeești județul Ialomița. 

Potrivit IPJ Ialomița, din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără, în vârstă de 22 de ani, din comuna Axintele, conducea un autoturism pe DJ 201, în localitatea Condeești, ar fi părăsit partea carosabilă și a intrat în impact cu gardul unei societăți comerciale. 

„În urma coliziunii, atât conducătoarea auto, cât și 2 pasageri, un minor de 4 ani și o femeie de 25 de ani, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la Spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale. 

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă“ - au precizat reprezentanții IPJ Ialomița. 


Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: IPJ Ialomița
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii