Tânăr dispărut în apele Dunării, găsit înecat la o adâncime de aproximativ 4 metri (GALERIE FOTO)
Tânăr dispărut în apele Dunării, găsit înecat la o adâncime de aproximativ 4 metri (GALERIE FOTO)
06 Jun, 2022 15:58
ZIUA de Constanta
1953
Marime text



În urma căutărilor, în această după amiază scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov l-au găsit în apă, la o adâncime de aproximativ 4 metri.
Conform ISU Giurgiu, tânărul a fost găsit la 500 m aval față de plaja Gostinu, la o distanță de circa 20 m de mal.
Reamintim că, ieri dimineață pompierii au fost sesizați să intervină pentru căutarea unui tânăr, în vârstă de aproximativ 18 ani, care a intrat în apa Dunării, în zona localității Gostinu și nu a mai ieșit la suprafață. Un alt băiat, de aceeași vârstă, a fost scos la timp din apă de oamenii care se aflau în apropiere, cu o barcă.
Din primele informații, cei doi se aflau la scaldat împreună cu mai mulți prieteni.
La fața locului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o barcă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. De asemenea, a fost solicitat și sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, care a trimis echipajul de scafandri la caz.
Paramedii SMURD și personalul medical al SAJ i-au acordat primului ajutor tânărului găsit la mal. Acesta era conștient și cooperant și a fost transportat la spital.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii