Știri România Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză s-a răsturnat pe ruta Cincu – Smârdan
Știri România: Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză s-a răsturnat pe ruta Cincu
16 May, 2025 15:58
ZIUA de Constanta
311
Marime text



Vineri, 16 mai, în jurul orei 13.00, un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză aflată în tranzit pe ruta Cincu – Smârdan s-a răsturnat în zona podului peste calea ferată din localitatea Jiblea Nouă, pe centura ocolitoare a orașului Călimănești, județul Vâlcea. Coloana era escortată de echipaje de poliție militară MApN.
În urma accidentului, doi militari francezi au fost răniți. După acordarea primului ajutor de către echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Serviciului de Ambulanță Județean din județul Vâlcea, cei doi militari au fost transportați la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea pentru investigații și tratament medical, fiind în stare stabile, potrivit știripesurse.ro.
Autoritățile competente investighează cauzele producerii accidentului. Echipaje ale poliției rutiere au intervenit prompt la fața locului, iar situația este monitorizată în colaborare cu partea franceză.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii