Știri Constanța Femeie care vindea parfumuri contrafăcute în stațiunea Neptun, depistată de jandarmi
Știri Constanța: Femeie care vindea parfumuri contrafăcute în stațiunea Neptun, depistată de jandarmi
22 Jul, 2025 12:16
ZIUA de Constanta
272
Marime text



Jandarmeria Constanța a depistat o femeie care vindea parfumuri contrafăcute în stațiunea Neptun, județul Constanța.
Luni, 21 iulie 2025, jandarmii constănțeni au depistat o femeie care comercializa parfumuri susceptibile a fi contrafăcute în stațiunea Neptun. Incidentul a avut loc pe strada Trandafirilor din stațiune, în timpul unei misiuni de rutină a Detașamentului Mangalia din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
Femeia, în vârstă de 57 de ani, a fost surprinsă în timp ce încerca să vândă produse ce păreau a fi imitații, cu scopul de a înșela cetățenii. Parfumurile găsite asupra sa au fost ridicate de jandarmi pentru a fi confiscate.
Oamenii legii au întocmit actele premergătoare necesare deschiderii unui dosar penal, iar întreaga documentație împreună cu produsele confiscate a fost predată lucrătorilor de poliție pentru continuarea cercetărilor.
„Jandarmeria Constanța reamintește publicului că vânzarea de produse contrafăcute constituie o infracțiune gravă, sancționată conform Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Instituția subliniază angajamentul său ferm pentru siguranța cetățenilor și combaterea comerțului ilegal.
Jandarmeria Constanța este permanent la datorie pentru siguranța dumneavoastră!”, precizează IJJ Constanța.
Citește și
Jandarmii din Constanța au descoperit un magazin cu articole vestimentare contrafăcute în Eforie Nord
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii