Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:11 23 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacol dedicat seniorilor din Constanța

ro

24 Jul, 2019 16:59 668 Marime text
Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, a adus astăzi un strop de fericire în sufletele seniorilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice, situat pe strada Unirii. 

Ansamblul grecesc  „Astras"  şi formaţia „Amos Beach" le-au oferit bunicilor un spectacol pe cinste care le-a înseninat ziua și i-a făcut să zâmbească. Seniorii au cântat muzică grecească, au dansat și i-au aplaudat fericiți pe artiști. 

„A fost foarte frumos, o plăcere pentru noi că ne-ați mai destins puțin fețele și am mai dansat, am ascultat, o splendoare a fost, să știți", „A fost superb. Pe copii i-am mai văzut cred de vreo 4-5 ori, însă orchestra a fost cu niște melodii care m-au încântat", au declarat doamna Paula și doamna Maria, două bunicuțe cazate la căminul situat pe strada Unirii din Constanța. 

Cei peste 250 de seniori de la Căminul pentru Persoane Vârstnice vor mai avea parte de astfel de surprize pe tot parcursul verii.

Sursă foto: Primăria municipiului Constanța

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii