Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:05 17 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șofer surprins cu alcoolemie ridicată, implicat într-un accident în Tulcea

ro

17 Mar, 2026 14:39 153 Marime text
Sursa foto: IPJ Tulcea




Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 15 martie a.c., în jurul orei 18:00, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.

Potrivit IPJ Tulcea, în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 59 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Constructorilor, din municipiul Tulcea, iar la efectuarea schimbării direcției de mers către stânga nu s-ar fi asigurat corespunzător, acroșând un autoturism staționat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma producerii accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale.


În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.


Citește și
Aproape 350 de amenzi aplicate de polițiștii rutieri din Constanța, într-o acțiune comună cu cei din Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii