Șofer băut și fără permis de conducere, tras pe dreapta de polițiști în Isaccea, județul Tulcea
Șofer băut și fără permis de conducere, tras pe dreapta de polițiști în Isaccea, județul Tulcea
09 Feb, 2026 14:34
ZIUA de Constanta
116
Marime text
116
Marime text

Ieri, 8 februarie 2026, în jurul orei 20:00, polițiștii au depistat în trafic, pe strada Cloșca din orașul Isaccea, un autoturism care era condus de un bărbat fără a deține permis de conducere.
Conform unui comunicat al IPJ Tulcea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că persoana în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii au întocmit dosar penal în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente.
Citește și
Știri Constanța Șofer de 27 de ani, depistat cu o alcoolemie de 1,13 mg/l în aerul expirat, după ce a fost implicat într-un accident
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


