Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sibiu Tânăr în comă profundă după ce a sărit în piscină. Avertismentul medicilor

ro

03 Aug, 2023 14:11 853 Marime text
foto: Unsplash Medicii avertizează că săriturile în piscine pot fi foarte periculoase, unele pot duce la decesul celor care fac salturi cu capul înainte sau la paralizarea acestora, iar în cazul celor care ajung în secţiile de recuperare, mulţi dintre ei nu pot să meargă, ci rămân imobilizaţi restul vieţii în cărucioare cu rotile.

"De obicei asemenea evenimente se soldează cu traumatisme cranio-cerebrale sau vertebro-medulare cu afectarea creierului sau/şi a măduvei spinării. În multe cazuri acestea sunt fatale şi pacienţii nu îşi mai revin din comă, leziunile fiind incompatibile cu viaţa. Pacienţii care supravieţuiesc rămân cu paralizii ale corpului care pot afecta jumătate de corp sau întregul corp, în funcţie de nivelul unde s-a produs leziunea traumatică.

Cu cât leziunea este mai înaltă, adică la nivelul capului sau la nivelul coloanei cervicale, cu atât consecinţele sunt mai grave.

Reabilitarea medicală în cazul acestor pacienţi este dificilă şi de lungă durată şi chiar în condiţiile unui tratament corect şi complet efectuat, în majoritatea cazurilor rămân cu sechele pe viaţă, chiar imobilizaţi într-un cărucior cu rotile. Sfatul este ca tinerii să evite săriturile în apă sau să verifice adâncimea acesteia înainte de a se aventura la astfel de salturi", a declarat, pentru AGERPRES, şeful Secţiei Clinice de Reabilitare Medicală din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, Florentina Popa.

În spitalul sibian, în secţia de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) este internat un tânăr de 21 de ani, în comă profundă, care în urmă cu câteva zile a sărit, în timpul unei petreceri, într-o piscină.

După această săritură, cei aflaţi la petrecere l-au scos din apă şi au chemat o ambulanţă, tânărul fiind în stop cardio-respirator. Echipajul de prim-ajutor l-a resuscitat lângă acea piscină, după care l-a adus la spital "în stare foarte gravă, cu multiple traumatisme", fiind în prezent "intubat, ventilat mecanic", potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Sibiu, Decebal Todăriţă.

Medicul coordonator de la ATI, unde este internat acest tânăr, Alina Bereanu, a explicat, pentru AGERPRES, "că prognosticul este rezervat" în acest caz.

Citește și: 

Știri Constanța azi. UPDATE. Persoane în pericol de înec în zona Hotelului Malibu!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii