Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sentinţă la Constanţa Condamnat cu suspendare pentru trafic de haşiş

ro

20 Jan, 2012 00:00 2151 Marime text

Un constănţean de 33 de ani a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Constanţa la un an şi jumătate de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, după ce a fost prins având asupra sa 90 de grame de haşiş.

Florin Becea a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, faptele de care a fost acuzat, respectiv trafic de droguri de risc, fiind dovedite în instanţă. Astfel, judecătorii constănţeni, deşi l-au găsit vinovat pe individ de acuzaţiile aduse de procurori, l-au condamnat la închisoare cu suspendare, termenul de încercare fiind stabilit la trei ani şi jumătate. Conform actului de inculpare, în luna februarie 2010, Florin Becea a fost depistat de ofiţerii de la Crimă Organizată în Constanţa, la intersecţia străzilor Adamclisi cu Suceava, având asupra sa circa 90 de grame de rezină de canabis. Cantitatea era porţionată în mai multe pliculeţe de câte cinci grame, marfa urmând să fie comercializată pentru suma de 50 de lei pe gram. În faţa anchetatorilor, Becea a declarat că ar fi deţinut marfa în vederea consumului propriu. Totuşi, el a fost judecat şi a fost găsit vinovat de trafic de droguri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii