Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:26 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seful Politiei Rutiere, Constantin Dancu „O bere iese din sange dupa cinci ore"

ro

31 Dec, 2008 03:11 72265 Marime text
constantin_dancu.jpgÎn cazul în care v-ar trece prin cap să consumaţi alcool în noaptea de Anul Nou şi apoi să urcaţi la volan, poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere avertizează că vor fi pe fază. La fel, medicii atenţionează că alcoolul nu se dă uşor bătut şi iese greu din sânge.

În principiu, rapiditatea cu care alcoolul este eliminat din sânge depinde de constituţia fizică a fiecăruia, starea de sănătate, modul în care mai ales ficatul îşi îndeplineşte funcţiile, masa corporală. Contrar aşteptărilor, se pare că somnul nu influenţează în niciun fel eliminarea alcoolului, deci dacă vă gândiţi să aţipiţi puţin pentru ca apoi să puteţi conduce este inutil. Medicii avertizează, de asemenea, că, în cazul în care v-ar trece prin cap să beţi o bere şi apoi să urcaţi la volan în noaptea de Anul Nou, ar trebui să vă gândiţi de două ori înainte de a pune mâna pe pahar. Conform specialiştilor, o bere de 330 de mililitri, 100 de mililitri de tărie şi 200 de mililitri de vin sunt echivalente şi, în principiu, „conduc" la o alcoolemie de 0,40 în sânge. După atingerea punctului maxim al alcoolemiei urmează eliminarea, care se face cu 0.15 mililitri alcool pe oră. Desigur, în cazul în care şoferul se opreşte din băut. Şi aici, însă, îşi spune cuvântul constituţia fizică a fiecăruia şi, de asemenea, contează dacă individul a mâncat înainte sau a băut pe stomacul gol. De exemplu, în cazul în care ai băut fie şi numai o bere, punctul maxim al alcoolemiei este atins după două ore. Eliminarea alcoolului începe abia după aceea şi se finalizează în nu mai puţin de... trei ore. Practic, eşti apt să urci la volan abia după cinci ore din momentul în care ai consumat alcoolul. Totodată, este de reţinut că dacă ai băut o bere, în următoarele 20 - 30 de minute poţi conduce liniştit. Alcoolul începe să intre în sânge abia după intervalul menţionat. Aceasta desigur în eventualitatea în care nu eşti atât de ghinionist încât să dai pe stradă peste un echipaj al Poliţiei Rutiere, care să te pună să sufli în fiolă. Tot referitor la ecuaţia alcool - şofat, poliţiştii din cadrul SPR avertizează că în noaptea de Anul Nou vor fi cu ochii pe şoferi. Comisarul-şef Constantin Dancu, şeful SPR Constanţa, a precizat că efectivele vor fi sporite în noaptea de 31 decembrie şi îndeosebi se vor concentra după miezul nopţii, când este ştiut că, după ce au consumat alcool, conducătorii auto urcă la volan şi pleacă să-şi ureze rudele şi prietenii. Totodată, poliţiştii SPR vor lua parte la asigurarea măsurilor de ordine în Piaţa Ovidiu, unde se va desfăşura Revelionul în aer liber. Comisarul şef Constantin Dancu a mai precizat că şoferii sunt rugaţi, pe această cale, să fie ponderaţi şi să evite comportamentul agresiv în trafic, care va constitui categoric un criteriu de selecţie în oprirea acestora.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 30 Nov, 2012 23:35 Da ar fi o idee "foarte buna" ca asa ar mai creea locuri de munca, deoarece ar trebui sa mai angajeze cel putin inca pe atat politisti fata de cat sunt acum pentru a cara betivii acasa. Si ar da de lucru si la uzina DACIA ca ar trebui sa mai cumpere masini de politie sa fie la fiecare carciuma cel putin 2-3 echipaje sa astepte CONTRIBUABILII care trebuiesc carati acasa ca na, doar platesc taxe. Hai sa fim seriosi ca daca s-ar intampla asa ceva in Romania multi soferi ar umbla cu masinile rupti de beti ca ar avea cine sa ii duca acasa daca nu mai stiu unde stau, ca ar fi destul de simplu, dupa ce te faci manga te urci la volan, mergi pana la primul echipaj de politie, cobori cu buletinul in mana va vada politistii unde stai si apoi te escorteaza pana acasa sa ajungi in siguranta. De ce nu dai exemplul din Ungaria, unde daca te prind beat la volan iti confisca masina PE LOC. Si eu sunt sofer si nu pot spune ca nu imi face placere sa mai beau cate un pahar cu prietenii dar niciodata nu cind sunt la volan, ca am respect pentru ceilalti participanti la trafic si acest lucru il astept si din partea lor. Foarte bine ca se fac razii pentru bautura. Daca vrei sa bei lasi masina acasa si mergi cu un taxi, nu te va costa mai mult de 10-20 de lei si a doua zi nu iti va parea rau ca nu mai ai permis.
  • alexandru 02 Jun, 2012 12:12 salutare!!! daca am baut o halba de bere..in cat timp iese alcoolu din sange k am auzit k berea e cea mai aiurea
  • gabi 05 Feb, 2009 22:13 Zilnic trec zeci de tiruri si autocamioane pe podul de pe sos. Mangaliei(zona km 4-5),luati masuri ca doar este limitare 3,5 t.Pentru deblocarea intersectiei de la far si accesul in port pe la poarta 5,(la orele de varf)schimbati prioritatea in intersectia strazilor Caraiman cu B-dul 1Mai vechi,dati prioritate autovehiculelor care circula pe str.Caraiman dispre semafor spre poarta nr. 5.
  • IceCub 31 Dec, 2008 09:42 Se iese la panda pentru a jecmani contribuabilul exact atunci cand e cel mai probabil sa calce strabm. Domnilor de la SPR, daca nu v-ati data seama pana acuma, menirea dvs. este de a asigura siguranta in trafic, NU DE A JECMANI CONTRIBUABILUL!!! Exemplu de cum se procedeaza in tarile civilizate: Germania - am fost cu un amic intr-un "pub" (sa-i zicem) la o intalnire cu alti amici. Am mancat, am baut cate 1-2 beri de fiecare si am plecat. Domiciliul amicului era la cateva strazi distanta. La urcarea in masina am fost abordati politicos de doi politisti. L-au intrebat pe amicul meu daca a consumat alcool, raspunsul fiind afirmativ. L-au intrebat pe amicul meu unde sta si daca poate conduce in siguranta pana acasa. Pentru a preintampina aparitia oricarui eveniment rutier s-au oferit sa mearga in fata noastra cu girofarurile prinse. Dupa ce am ajuns, ne-au urat noapte buna si au plecat in treaba lor. Voi astia de la SPR cel mai adesea uitati ca sunteti pusi in slujba cetateanului, platiti din taxele si impozitele impuse acestuia. Un an nou fericit si cu cat mai putine evenimente rutiere!