Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:04 03 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șefi noi în IPJ Constanta! (documente)

ro

16 Oct, 2021 00:00 2991 Marime text

 
  • Pe data de 09 noiembrie 2021 va avea loc examenul/concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de șef poliție municipiu III la Poliția Municipiului Mangalia, respectiv Poliția Municipiului Medgidia.
 
  • Pe data de 11 noiembrie 2021 se va organiza și desfășurarea examenul/concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de șef birou la Biroul de Ordine Publică al Poliției Municipiului Mangalia, respectiv Biroul de Ordine Publică al Poliției Municipiului Medgidia.
 
Recent, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a organizat o serie de concursuri în vederea ocupării unor funcţii vacante de șef din cadrul inspectoratului.
 
Astfel, IPJ a organizat un asemenea concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de șef al poliției municipiului cu peste 275.000 locuitori la Poliția Municipiului Constanța, prevăzută la poziţia 478 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă.
 
Câștigător a fost desemnat comisarul-șef Liviu Lazăr
 
De asemenea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a mai organizat concurs pentru ocuparea funcţiilor vacante de șef poliție stațiune I la Poliția Stațiunii Mamaia și Poliția Stațiunii Eforie, cu recrutare din sursă internă.
 
Ulterior concursului, șeful Poliției stațiunii Mamaia a fost desemnat comisarul de poliţie Florea Romeo Titi.
 
De asemenea, comisarul de poliţie Nicolae Grosu a câștigat concursul organizat pentru ocuparea funcţiei vacante de șef al Poliţiei oraşului Eforie.
 
În acest context precizăm că pe data de 09 noiembrie 2021 va avea loc examenul/concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de șef poliție municipiu III la Poliția Municipiului Mangalia, respectiv Poliția Municipiului Medgidia.
 

Pe data de 11 noiembrie 2021 se va organiza și desfășurarea examenul/concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de șef birou la Biroul de Ordine Publică al Poliției Municipiului Mangalia, respectiv Biroul de Ordine Publică al Poliției Municipiului Medgidia.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Chestorul Constantin Adrian Glugă a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al IPJ Constanţa
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii