Scandal în Babadag, județul Tulcea. Două persoane au fost rănite
Scandal în Babadag, județul Tulcea. Două persoane au fost rănite
20 Jan, 2026 17:51
ZIUA de Constanta
236
Marime text
236
Marime text

Astăzi, 20 ianuarie 2026, în jurul orei 10.42, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Babadag, au fost sesizați prin intermediul S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că într-o stație de carburanți, mai multe persoane se agresează fizic reciproc.
Potrivit IPJ Tulcea, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat mai multe persoane de etnie romă, care în urma unor neînțelegeri apărute între aceștia, au declanșat un conflict spontan, ce a degenerat în acte cu violență fizică, două persoane suferind leziuni.
La fața locului a intervenit și un echipaj medical, care a transportat o persoană rănită la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar cealaltă persoană a refuzat să i se acorde sprijin medical.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca în funcție de rezultatele acestora, să fie dispuse măsurile legale.
Citește și
Accident rutier în municipiul Tulcea. Un șofer de 74 de ani, se afla sub influența alcoolului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


