Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:41 28 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razie în Baia, județul Tulcea. Amenzi de peste 6.000 lei

ro

28 Jul, 2026 14:11 197 Marime text






Pe 27 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baia au desfășurat o acțiune pe raza de competență, având ca obiective menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Potrivit IPJ Tulcea, în cadrul activităților, polițiștii au legitimat 15 persoane, au verificat 10 autovehicule și au efectuat 12 testări cu aparatul etilotest, în vederea depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 6.055 lei. 

Totodată, a fost dispusă măsura retragerii unui certificat de înmatriculare.

În acest context, polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să nu conducă sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise, să adapteze viteza la condițiile de drum și să manifeste prudență și responsabilitate în trafic.




Citește și
Bărbat de 64 de ani din Tulcea, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației

Ti-a placut articolul?

Comentarii