Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:14 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii Anticorupţie au „lovit“ în Tribunalul Constanţa Preşedintele Secţiei a II-a Civilă, trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu (documente)

ro

29 Nov, 2014 00:00 3960 Marime text
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus, ieri, trimiterea în judecată a judecătoarei Corina Eugenia Jianu, din Tribunalul Constanţa. În sarcina magistratului, DNA a reţinut săvârşirea infracţiunilor concurente de abuz în serviciu (două infracţiuni) şi luare de mită. La începutul lunii aprilie, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a validat numirea Corinei Jianu în funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a civile a Tribunalului Constanţa. În acest context, ZIUA de Constanţa prezintă averea şi interesele judecătoarei, conform datelor puse la dispoziţie de CSM. De menţionat că, alături de Jianu, în prezenta cauză, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au deferit justiţiei şi alte persoane, printre ele aflându-se Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari.
 
Conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, la data de 19 octombrie 2010, „în baza unei înţelegeri preexistente, Matei Nicolae a dat inculpatei Jianu Corina Eugenia care, la momentul săvârşirii faptei, era judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, prin intermediul fiicei acesteia, un teren în suprafaţă de 500 mp, situat în orașul Năvodari, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale magistratului învestit cu soluţionarea a două dosare, prin care s-au vătămat drepturile şi interesele legale ale oraşului Năvodari şi au fost obţinute foloase necuvenite pentru persoanele implicate“.

Comunicatul DNA privind prezenta cauză poate fi citit AICI

Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, Corina Jianu a consemnat în declaraţia de avere completată la data de 26 octombrie 2010 faptul că deţine, împreună cu soţul, din 2007, un teren în suprafaţă de 700 de metri pătraţi, fără a preciza însă adresa ori zona. În acelaşi document, magistratul a declarat un alt teren, de 500 de metri pătraţi, dobândit în 2010 şi deţinut de „Jianu Luiza Roxana“, cel mai probabil, fiica sa. Şi în acest caz, judecătoarea nu a declarat unde este amplasat respectivul teren. Mai departe, din aceeaşi declaraţie de avere reiese că familia Eugeniei Jianu deţine un autoturism marca Toyota, model Yaris, fabricat în 2007, şi că are economii de 4.930 de lei, contul fiind deschis în anul 2009.

Datorii către două bănci

Tot din declaraţia de avere aflăm că magistratul are datorii către două bănci (33.273,95 de lei cu scadenţa în 2011 şi un card debit cu suma linie credit de 8.900 de lei). În ceea ce priveşte veniturile din salarii, judecătoarea a notat suma de 63.939 de lei, (76.117 lei venit bază calcul) de la Judecătoria Constanţa, dar şi circa 1.060 de lei reprezentând salariul de formator SNG. Asta în timp ce soţul, Iordache Jianu, a luat de la Primăria Constanţa un salariu de 12.976 de lei (15.449 de lei venit baza calcul). Conform declaraţiei de interese completată la data de 14.10.2010, judecătoarea Corina Eugenia Jianu a notat că avea acţiuni la SC Coremar SA - Societatea de Remorcaj Maritim şi Internaţional. Jianu a mai menţionat că nu cunoaşte numărul acţiunilor deţinute, pentru că nu a primit informaţii din 1998.

Credit de 220.000 de lei

Pe data de 19 mai 2011, Corina Eugenia Jianu a trecut în declaraţia de avere unde sunt amplasate cele două terenuri mai sus precizate: cel de 700 de metri pătraţi se află în Costineşti, iar cel de 500 de metri, în Năvodari. În declaraţia de avere completată pe data de 24 mai 2012, magistratul a făcut aproape aceleaşi consemnări ca şi în celelalte documente asemănătoare şi precizate anterior, noutatea constând într-un cont de 329 de euro şi într-un credit de 220.000 de lei, cu scadenţa în anul 2026.

În Biroul Electoral Central Judeţean

În declaraţia de avere completată pe data de 10 iunie 2013, judecătoarea a mai trecut, în plus, un autoturism marca Audi, model A2, fabricat în anul 2003, dar şi un cont card de 1.213,89 de euro. Corina Eugenia Jianu a luat 5.641 de lei pentru participarea la alegerile Parlamentare din 2012, ea făcând parte din Biroul Electoral Central Judeţean Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii