Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:06 20 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prins cu un morun de peste 140 de kilograme

ro

14 Nov, 2013 00:00 1415 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, alături de lucrătorii ANPA Tulcea, identificând un cetăţean român care transporta cu o ambarcaţiune trei exemplare de sturion din specia morun, cegă şi păstrugă, în greutate de aproximativ 150 de kilograme şi peste 25 de kilograme de icre negre fără documente legale.

Poliţiştii de frontieră de la Isaccea au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, alături de lucrători ai ANPA Tulcea (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), oprind pentru control o ambarcaţiune tip lotcă, al cărei conducător era un cetăţean român în vârstă de 46 de ani. În urma controlului ambarcaţiunii au fost descoperite un exemplar de sturion din specia morun, în greutate de 144,42 kilograme, un exemplar de 2,15 kilograme din specia cegă, un exemplar de 0,75 kilograme din specia păstrugă, precum şi cantitatea de 25,20 kg de icre din specia morun şi 0,600 kg de icre din specia cegă.

Bărbatul în cauză, domiciliat în judeţul Tulcea, nu a putut prezenta documente legale pentru transportul şi provenienţa exemplarelor de sturion şi a cantităţii de icre negre.
Dacă ar fi comercializat marfa pe piaţa neagră de desfacere, bărbatul ar fi obţinut un profit de aproximativ 60.000 de lei. Poliţiştii de frontieră, alături de reprezentanţii ANPA, au ridicat în vederea confiscării peştele şi icrele, pe care le-au predat unei societăţi comerciale de profil, urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Persoana în cauză este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de „deţinere, transport, comercializare a sturionilor capturaţi pe teritoriul României din mediul sălbatic, precum şi a produselor şi subproduselor obţinute din aceştia, cu excepţia celor proveniţi din acvacultură pentru care se face dovada originii prin documente şi/sau marcaje justificative legale” şi „pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii