Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:07 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prim adjunctul inspectorului șef al ISU Dobrogea, despre incendiul de amploare de la Poarta Albă. „În unele zone, flăcările depășeau 5-6 metri înălțime“

ro

19 Jul, 2023 14:00 1050 Marime text
În cursul nopții de marți, 18 iulie 2023, la ora 21:24, prin apel la numărul unic de urgență 112, pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină la un incendiu de vegetație uscată în localitatea Poarta Albă, pe marginea canalului, sub pod. Au fost alocate șase autospeciale de stingere cu apă și spumă din patru subunități și trei puncte temporare de stingere, precum și două autocisterne.
         
Potrivit ISU Dobrogea, intervenția a fost condusă de colonelul Dan Constantinescu, desemnat prim adjunct al inspectorului șef al ISU Dobrogea.

„Când am ajuns la fața locului, am văzut un perete de foc; erau flăcări foarte mari care amenințau să treacă spre penitenciar, spre zona administrativă și spitalul penitenciarului; acolo le îndrepta vântul care sufla cu putere. Vorbim despre 600 persoane care ar fi trebuit evacuate în cazul în care situația o impunea. Vegetația uscată care ardea era mai înaltă decât statura unui om obișnuit. În unele zone, flăcările depășeau 5-6 metri înălțime. S-a lucrat în permanență cu aparatele de respirat și căștile cu vizorul lăsat din cauza puterii calorice foarte mari degajate de foc; nu ne puteam apropia la mai mult de cinci metri de incendiu fără să lăsăm vizorul pentru protecția feței“, a povestit colonelul Constantinescu.


S-a acționat pe patru sectoare, s-a protejat și o fermă ce aparținea unui operator economic, 3 clădiri dezafectate situate pe terenul penitenciarului au fost afectate de flăcări; s-a lucrat și acolo pentru lichidarea incendiului.

„Am gestionat resursele pe care le aveam astfel încât să nu fim nevoiți să chemăm personal din timpul liber, le-am repartizat circular pentru a putea să dirijăm incendiul într-un punct în care să nu mai poată înainta, apoi s-a acționat treptat, din spate, reușind astfel să îl lichidăm. S-a creat dispozitiv și la calea ferată, acolo unde am oprit focarul pentru a nu se extinde la penitenciar. S-a luat legătura cu CFR pentru a opri trenurile marfare care ar fi trebuit să tranziteze zona“, a mai declarat colonelul Constantinescu.

Intervenția pentru lichidarea flăcărilor care se întindeau pe 50 hectare de teren a fost extrem de dificilă în unele zone pentru că pompierii militari au trebuit să meargă mult pe jos și să acționeze cu pliciuri. Efortul lor a fost unul comnsiderabil având în vedere temperaturile mari degajate de flăcări dar și greutatea echipamentelor de protecție – peste 25 kg.

Alimentarea cu apă a autospecialelor de stingere nu a avut întreruperi. În anumite sectoare s-au făcut navete cu două autocisterne – una de la Stația de Pompieri Midia și o alta de la RAJA, iar, pe partea cu penitenciarul, s-au întins linii de la hidrantul penitenciarului.

„Totul era foarte, foarte uscat: lăstăriș, viță de vie, mărăciniș. Din primele cercetări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost o țigară aruncată la întâmplare, iar vântul a contribuit la propagarea cu repeziciune a flăcărilor“, a mai spus comandantul intervenției.

Incendiul a fost lichidat la ora 01:59, la fața locului rămânând, pentru supraveghere, o autospecială de stingere cu apă și spumă.
         

„Colonelul Dan Constantinescu este pompier militar din anul 2000 când a activat în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Începând cu anul 2009, activează în cadrul ISU „Dobrogea“. A fost comandant de grup, apoi comandant de detașament și, din decembrie 2022, este desemnat prim adjunct al inspectorului șef al ISU Dobrogea. A fost prezent la toate situațiile de urgență majore petrecute pe raza județului Constanța, inclusiv la incendiu de la Hotelul Rex din Mamaia, în anul 2011,  incendiile de la Rafinăria Petromidia și multe altele.
 
Felicitări pentru tot efortul depus, domnule colonel! Felicitări colegilor de la detașamentele de pompieri „Slt. Fripis Marius-Daniel“, Palas, Medgidia, Stația de Pompieri Midia-Năvodari, precum și celor din punctele temporare de lucru Valu lui Traian, Ovidiu și Ciocârlia!“ - au mai precizat reprezentanții ISU Dobrogea
 

Citește și: 

Incendiu de amploare în apropierea Penitenciarului Poarta Albă! Trei clădiri ale închisorii, afectate de flăcări (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii