Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:39 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiștii din Mangalia au verificat respectarea măsurilor anti-Covid

ro

10 Jan, 2022 17:09 1184 Marime text
  • Acțiuni desfășurate de polițiștii din Mangalia.
  • Au fost legitimate aproximativ 110 persoane.
 


La data de 9 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
 




Astfel, au fost legitimate aproximativ 110 persoane, totodată fiind verificate 50 de autovehicule.
 


 



În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei, dintre care 23 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 2 la Legea 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Informează IPJ Constanța.
 
 






Sursa foto cu rol ilustrativ : Facebook/ DGPMB 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii