Polițiștii din Constanța au intervenit la peste 500 de solicitări în minivacanța de Rusalii
Polițiștii din Constanța au intervenit la peste 500 de solicitări în minivacanța de Rusalii
10 Jun, 2025 14:16
ZIUA de Constanta
335
Marime text



În minivacanța din perioada Rusaliilor, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice.
Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, în această perioadă, poliţiştii au intervenit la 522 de solicitări, dintre acestea 467 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 1335 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 860.000 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 89 permise de conducere, dintre acestea 25 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h și 12 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, au fost reținute 71 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 14 infracțiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Citește și
Acțiuni ale poliției în Constanța, Medgidia și Murfatlar pentru prevenirea traficului și consumului de droguri
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii