Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:19 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiștii de la Transporturi au aplicat în ultima săptămână peste 200 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei

ro

03 Jun, 2023 11:13 1071 Marime text
Poliția. Foto: IPJ Bistrița NăsăudÎn perioada 26 – 30 mai a.c., polițiștii de la transporturi, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în stații de cale ferată, trenuri de călători, porturi și aeroporturi.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, de asemenea, pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional, au fost  desfășurate activități pentru prevenirea furturilor de la călători și combaterea faptelor cu violență, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, prevenirea furturilor de la infrastructura feroviară și din vagoanele de marfă.
 

„Totodată, au fost desfășurate și acțiuni care au vizat verificarea respectării legislației privind transportul de persoane în regim de taxi și rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos, prevenirea și combaterea braconajului piscicol și a contrabandei cu tutun.
 
Astfel, au fost legitimate 1.178 de persoane, fiind controlate 383 de autovehicule.
 
Totodată, au fost efectuate patrule în 125 de stații și triaje, dar și în 437 de trenuri de călători.
 
Polițiștii au efectuat verificări la 24 de nave și ambarcațiuni, au constatat 14 infracțiuni și au cercetat 9 persoane.
 
Au fost depistate 18 persoane care apelau la mila publicului și o persoană urmărită, fiind verificate 10 obiective de pază, 3 agenți economici și 18 permise de pescuit“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

 
Polițiștii de la transporturi au reținut 11 certificate de înmatriculare, 5 permise auto, 4 plăcuțe de înmatriculare și au aplicat 219 sancțiuni contravenționale, în valoare de 100.065 de lei.
 
De asemenea, au fost indisponibilizate 8 unelte de pescuit, articole vestimentare și de încălțăminte.
 
Exemple:
 
1. La data de 28 mai 2023, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați– Biroul de Poliție Transporturi Navale Galați au depistat în flagrant delict un bărbat, de 47 de ani, din Brăila, în timp ce practica pescuitul comercial în apele fluviului Dunărea, folosind o unealtă de pescuit comercial, confecționată din fir textil, fără a deține autorizație/licență/permis de pescuit comercial.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj piscicol, iar unealta de pescuit comercial a fost indisponibilizată. 
 
2. La data de 26 mai 2023, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași – Post Poliție Transporturi Feroviare/ Transporturi Navale Oltenița au depistat în flagrant delict, în pădurea aflată pe malul stâng al râului Argeș, zona de confluență cu fluviul Dunărea, un bărbat, de 29 de ani,  din comuna Chirnogi, județul Călărași, în timp ce pescuia cu o plasă tip setcă multifilară, confecționată din relon, reușind să captureze 5 kilograme de pește (caras și somn), care a fost redat mediului acvatic.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj piscicol, iar unealta de pescuit comercial a fost indisponibilizată. 
 
3. La data de 28 mai 2023, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați – Postul de Poliție Transporturi Navale Galați Mineralier au depistat un bărbat, de 24 de ani, din comuna Tufești, județul Brăila, pe fluviul Dunărea, în timp ce efectua activități de agrement prin traversarea fluviului respectiv,  cu ajutorul unei ambarcațiuni, din fibră de sticla, neînregistrată, dotată cu motor, fără a deține certificat de conducător de ambarcațiune de agrement.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător și arborarea fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate.
 
4. La data de 27 mai 2023, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara – Biroul de Investigarea a Fraudelor, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Timișoara, au pus în aplicare două mandate de percheziție la punctele de lucru a două societăți comerciale, situate în municipiul Timișoara, județul Timiș, întru-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unor mărfuri care poartă denumirea și însemnele unor mărci înregistrate, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute. 
 
La cele două locații, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mărfuri susceptibile de a fi contrafăcute și care purtau însemnele unor mărci înregistrate, respectiv încălțăminte, îmbrăcăminte, parfumuri și poșete, valoarea bunurilor fiind aproximată la 105.000 de lei.
 
Totodată, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, de 40.000 de lei, de către inspectorii A.N.A.F.
 
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul criminaliștilor Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara și al inspectorilor din cadrul A.N.A.F. Antifraudă 5 Deva.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii