Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pescarii sunt suparati ca s-a interzis pescuitul nocturn in Delta

ro

07 May, 2009 00:49 6144 Marime text
gica_pescar.jpgPescarilor li s-a „tăiat" firul la undiţă. Conform unui ordin emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, se interzice pescuitul în timpul nopţii, de la kilometrul 366, din dreptul municipiului Călăraşi, şi până la vărsarea Dunării în Marea Neagră.
Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 293, din 5 mai 2009, are la bază aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Astfel, în perimetrul în cauză, pescarii nu vor mai avea dreptul să întindă undiţele pentru nicio specie de peşte sau altă vieţuitoare acvatică din Dunăre, în intervalul orar 22.00 - 06.00.

„Ne-am bătut până acum degeaba cu ei"


Pescarii constănţeni nu sunt deloc încântaţi de veste. De altfel, sunt surprinşi că această iniţiativă vine de la Ministerul Agriculturii şi nu de la Ministerul Mediului, cum consideră ei că ar fi normal. Aceasta nu ar fi singura problemă din punctul lor de vedere şi sunt ferm convinşi că ordinul afectează nu doar pescuitul, ci şi turismul.
Unul din cei mai cunoscuţi pescari sportivi din Constanţa, Gică Pescar, este revoltat de prevederile actului normativ şi a afirmat că este nevoit să o ia de la capăt în ceea ce priveşte lupta pentru libertatea pescuitului. „Ne-am mai bătut cu ei şi acum trebuie iar să strângem semnături, să trimitem memorii, să protestăm", a mai declarat acesta. O altă durere a pescarului este că simte o oarecare discriminare care apasă pe umerii săi. El a declarat că pescuitul sportiv nu aduce daune, atât mediului, cât şi faunei, şi că adevărata ameninţare o constituie pescuitul industrial, care este principala cauză a degradării numărului de peşti din apele naturale. După părerea pescarilor constănţeni, ar trebui interzis complet pescuitul comercial din Dunăre, Marea Neagră şi celelalte râuri. Ei cred că ar trebui urmat exemplul altor ţări ale Uniunii Europene: „În UE, există locuri artificiale, special create pentru pescuit în cantităţi masive. Şi la acest capitol suntem în urmă, noi distrugem tot!".
O lege similară a mai existat şi în urmă cu patru ani, însă aceea specifica atunci interzicerea pescuitului până la răsăritul soarelui. Ora 6.00, prevăzută în noul ordin, dă peste cap tot programul pescarilor pe timp de vară, care, în mod normal, ar trebui să-şi desfăşoare activitatea cu două-trei ore mai devreme. Acum, sunt obligaţi să îşi pună undiţele la păstrare.

Turismul şi încălcarea legii

O altă convingere a lui Gică Pescar este că turismul din zonă va fi grav afectat. El consideră că interzicerea lansării undiţei până la ora 06.00 este o stupiditate şi favorizează scăderea numărului de turişti. Adepţii pescuitului sportiv sunt nevoiţi pe timp de zi să aleagă între pasiune şi alte atracţii ale locului.
Totuşi, pescarii sunt oarecum mulţumiţi că nu vor avea foarte mult de suferit în cazul în care vor încălca legea. Sancţiunile ordinului emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale sunt foarte blânde. Nu sunt prevăzute nici măcar amenzi, iar legea se va aplica de către un personal de inspecţie din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Acesta are la îndemână doar dreptul de a retrage permisul, licenţa sau autorizaţia de pescuit, după caz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii