Persoană, rănită într-un accident rutier în municipiul Tulcea. Victima, încarcerată (GALERIE FOTO)
Persoană, rănită într-un accident rutier în municipiul Tulcea. Victima, încarcerată (GALERIE FOTO)
1807
Marime text
Salvatorii militari ai Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost alertați ieri după amiază, în jurul orei 17.30 să intervină în cazul producerii unui accident rutier, în care au fost implicate trei autovehicule, dintre care unul staționat.Potrivit ISU Delta Tulcea, către locul intervenției, a fost dislocat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj cu o autospecială de stingere.
În urma coliziunii, a rezultat o victimă încarcerată( șoferul, un bărbat în vârstă 35 de ani).
„Echipajul de descarcerare a procedat la extragerea victimei din autoturismul avariat și a predat-o echipajului medical SAJ care i-a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.
Șoferul celui de al doilea autovehicul, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
De asemenea, pompierii s-au asigurat ca nu există nici un pericol de izbucnire a unui incendiu“ - au mai precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


