Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții în Constanța! Mascații au găsit peste 60 de arme, într-o acțiune ce vizează mai multe județe din țară! (galerie foto)

ro

07 Oct, 2021 12:49 1473 Marime text


Peste 60 de arme și aproape 30 de recipiente pline cu substanțe lacrimogene au fost descoperite de mascații din cadrul IGPR, în urma unor percheziții desfășurate la Constanța și în alte județe ale țării!

Nu mai puțin de opt percheziții domiciliare au avut loc ieri, 6 octombrie 2021, informează reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române, scopul acestora fiind identificarea și scoaterea din circuitul ilegal a mai multor arme neletale pentru care se cere permis.

Oamenii legii spun că în urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 61 de arme neletale supuse autorizării și 28 de recipiente cu substanțe iritant-lacrimogene, destinate armelor neletale.

Autoritățile spun că deținerea unor astfel de arme fără autorizație reprezintă un real pericol, atât pentru cei care le au, cât și pentru restul cetățenilor.

Redăm, în continuare, informațiile oficiale transmise de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române:

Ieri, 6 octombrie, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu structurile teritoriale de profil din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și ale inspectoratelor de poliţie judeţene Neamț, Iași, Constanța și Ilfov, sub coordonarea procurorilor de caz, au pus în executare 8 mandate de percheziţii domiciliare, în municipiul București și județele Neamț, Iași, Constanța și Ilfov, pentru identificarea și scoaterea din circuitul ilegal a mai multor arme neletale, din categoria celor supuse regimului de autorizare prevăzut de Legea nr. 295/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 61 de arme neletale supuse autorizării și 28 de recipiente cu substanțe iritant-lacrimogene, destinate armelor neletale.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Activitățile desfășurate au vizat administrarea probatoriilor în dosarele penale instrumentate la nivelul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme neletale supuse autorizării, deținute fără drept.

Facem precizarea că deținerea unor astfel de arme de către persoane neinițiate în manipularea corespunzătoare a armelor poate constitui un real pericol atât pentru posesori, cât și pentru menținerea ordinii și siguranței publice, existând riscul ca acestea să fie folosite pentru facilitarea comiterii altor fapte prevăzute de legea penală sau pentru a fi transformate în arme cu potențial letal.

Sursa foto: Poliția Română
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii