Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:40 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O șoferiță beată și doi conducători auto la un pas de comă alcoolică, depistați în trafic la Constanța (GALERIE FOTO)

ro

18 Dec, 2023 18:08 1170 Marime text
Foto: IPJ ConstanțaÎn perioada 15-17 decembrie a.c., aproximativ 900 de polițiști au desfășurat activități, în cadrul acțiunii ”Blocada”, pe raza județului Constanța. Polițiștii au acționat în sistem intergrat, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
 
Potrivit IPJ Constanța, acțiunea a avut drept scop menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise.
 

„La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică și rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate aproximativ 450 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.
 
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 225.000 de lei.
 
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 29 de permise de conducere și au fost retrase 34 de certificate de înmatriculare“ - au mai precizat reprezentanții IPj Constanța.

 
Totodată, au fost constatate 11 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
 

„Astfel, la data de 17 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Rutier au identificat o femeie, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe strada Poporului fiind sub influența băuturilor alcoolice.
 
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Ulterior, a fost condusă la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

 
La data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 18.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 46 de ani, care a condus un autoturism pe strada Portului fiind sub influența băuturilor alcoolice.
 
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
La data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 17.05, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 56 de ani, care a condus un autoturism pe strada Constanței fiind sub influența băuturilor alcoolice.
 
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
  

„În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.
 
De asemenea, au fost depistate în flagrant delict 13 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni și au fost identificate 3 persoane date în urmărire.
 
Totodată, acțiunea a avut și o componentă preventivă.
 
Astfel,  polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.
 

Citește și: 

Poliția RomânăAcțiunea Blocada. Zeci de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și sute de permise reținute
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii