Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:22 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O mașină în care se afla o mamă cu trei copii s-a răsturnat într-un șanț! „Mergeam spre spital cu unul dintre cei trei copii din mașină!“

ro

29 Jan, 2023 09:20 3013 Marime text

Poliţiştii rutier vasluieni au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă, după ce o maşină în care se aflau trei adulţi şi trei copii, s-a răsturnat pe DE581.


Iată postarea de pe pagina de Facebook a Poliției Române:  

-Bună ziua! Vă rugăm să ne ajutați că am „reușit” să ieșim cu mașina de pe drum, iar acum nu mai pornește!

- Unde vă aflați?

- Suntem pe DE 581 în comuna Banca. Mergeam spre spital cu unul dintre cei trei copii din mașină!

Polițiștii din Vaslui au pornit de îndată spre locul cu pricina și i-au preluat pe doamnă și copiii acesteia la căldura echipajului de poliție.

Drumul a avut parte de mici întârzieri, dar au ajuns cu bine la familie, alături de colegii noștri.

Zăpada ne cam dă bătăi de cap, chiar dacă vizual totul se prezintă foarte frumos!

Vă rugăm adaptați viteza la condițiile de drum, iar, dacă întâmpinați probleme, nu uitați: 112!


Oficial de la IPJ Vaslui 

IPJ Vaslui a fost sesizat, prin apel 112, despre un eveniment rutier cu un autoturism răsturnat în şanţ, produs pe DE581, la intrarea în satul Sălcioara, comuna Banca. Nu au fost înregistrate victime.

În autoturism se aflau şoferul şi un pasager bărbat, iar pe bancheta din spate o mamă de 24 de ani, din Murgeni, cu trei copii, de de 3 ani, 1 an şi 6 luni şi un bebeluş de 4 luni. Mergeau pe direcţia Murgeni - Iaşi, la spital cu copilul de 1 an şi 6 luni", au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii