Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:10 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

New Vision Construct, „regina" panourilor electorale

ro

19 Nov, 2009 01:22 2741 Marime text
panouri_electorale_01.jpgSistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) a anunţat, ieri, atribuirea contractului pentru „lucrări de montare - demontare panouri de afişaj electoral şi amenajarea secţiilor de votare" pentru alegerile la preşedinţie care vor fi organizate în perioada imediat următoare.

Câştigătorul contractului scos la licitaţie de Primăria Constanţa nu mai reprezintă nicio surpriză. Este vorba despre societatea New Vision Construct, patronată de Corneliu Căpăţînă. Firma a câştigat şi anul trecut, pentru alegerile din 1 iunie, 44.778,98 de lei pentru aceeaşi activitate. Peste câteva luni, la alegerile parlamentare din noiembrie 2008, tot SC New Vision Construct SRL a fost firma desemnată câştigătoare, de această dată fiindu-i acordat un contract mult mai mare, de 147.639,47 de lei. Pentru prezidenţiale, au existat doi ofertanţi. „Au mai avut ofertă şi cei de la Grup Petrol Marin, firma lui Cîrstocea, dar noi am avut preţ mai bun. Suma este mai mare acum pentru că vor fi două tururi de scrutin", a declarat Romeo Căpăţînă, tatăl patronului şi director tehnic al societăţii. Dar în iunie 2008 nu puteau fi două tururi de scrutin? întrebăm noi. Căpăţînă răspunde: „Bineînţeles că nu. Cine putea să ia în locul lui?! (n.r. al lui Radu Mazăre)". Despre contractul cel nou spune că pentru panouri şi amenajarea de secţii va folosi 70 de angajaţi, pentru că „este un volum foarte mare de muncă. Sunt 194 de secţii". Directorul tehnic al New Vision Construct a ţinut să precizeze că nu are nicio coloratură politică şi că poate participa la orice licitaţie. „Una dintre condiţii este să ai firma curată", s-a mândrit Romeo Căpăţînă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii