Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Motivele invocate de cei prinși fără declarația pe propria răspundere. Sute de persoane verificate la Constanța. Zeci de amenzi

ro

12 Nov, 2020 00:41 7332 Marime text
  • Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 - 05.00, cu câteva excepții  

Oficialii IPJ Constanța reamintesc că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 - 05.00, cu câteva excepții.  

Noaptea trecută (nr-10 noiembrie), în intervalul orar 23.00 - 05.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța și Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis”, împreună cu polițiști locali au acționat pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a  răspândirii COVID-19.
 
Astfel, au fost legitimate câteva sute de persoane, fiind identificate și sancționate contravențional 70 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.
 
Cum încercau să scape de pedeapsă cei fără declarație. Motive de-a dreptul hilare
 
Potrivit Paginii de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne acestea au fost principalele motive invocate de șoferi, pasageri sau pietoni pentru a justifica lipsa declarației sau deplasarea în afara locuinței după ora 23.00:
 
1. - Nu am televizor acasă. Merg la prietena mea.
- Și domnul din partea dreaptă?
- El are televizor, dar e stricat! Scrie și în declarație.
 
2. Am avut declarația în mână, dar n-am fost atent o secundă și am pierdut-o.
3. În declarație scrie să o completez când ies din casă. Eu de duminică nu am ajuns acasă.
 
4. Mă credeți că scriu urât?
 
5. Vreau să văd ordinul de serviciu și vă arăt și eu declarația.
 
6. Nu vă mint, dom`ne, recunosc... m-a dat afară din casă. Ce era să fac?
 
7. Eu chiar vă căutam să vă spun că nu e corect de la ora 23.00. Măcar până la 12 noaptea să avem voie.
 
8. Pe cuvânt că intram în casă, dar mai am exact 500 de pași și mă premiază telefonul.
 
9. Merg la farmacie să-mi iau un medicament.
- Vă simțiți rău?
- Nu, nu, dar ziceam să am în casă.
 
10. Am vrut să verific dacă vă faceți treaba! Felicitări, domnilor!
 
MAI reamintește că motivele justificate pentru care se poate face deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00 sunt:

- Interes profesional;
- Asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- Achiziționarea de medicamente;
- Îngrijirea/însoțirea copilului și/sau asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități;
- Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- Deces al unui membru al familiei.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii