Misiunea pompierilor români în Franța continuă (FOTO)
Misiunea pompierilor români în Franța continuă (FOTO)
06 Jul, 2026 10:08
ZIUA de Constanta
171
Marime text
171
Marime text

Modulul național specializat pentru stingerea incendiilor de pădure, pre-poziționat în Republica Franceză prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, își continuă misiunea și în cursul acestei zile, sub coordonarea autorităților franceze.
Potrivit DSU,noaptea trecută, evoluția incendiilor de vegetație a impus dislocarea echipajelor române către un nou focar semnalat în zona Trévillach – Montalba-le-Château, unde acestea au acționat alături de forțele franceze.
Potrivit informațiilor transmise din teren, în apropierea zonei afectate se aflau mai multe gospodării, existând riscul ca incendiul să se extindă către
acestea. În acest context, pompierii români au acționat pentru protejarea locuințelor și a celorlalte obiective aflate în pericol, limitarea propagării incendiului și sprijinirea autorităților franceze în sectoarele de intervenție repartizate.
Operațiunile s-au desfășurat în condiții dificile, principala provocare fiind viteza de propagare a incendiului, favorizată de vântul puternic și de vegetația uscată din zonă. Evoluția rapidă a flăcărilor, precum și apariția unor noi focare au impus adaptarea permanentă a dispozitivului de intervenție.
În prezent, modulul românesc se află în așteptarea alocării unui nou sector de intervenție, iar în cursul acestei zile va fi realizată și rotirea efectivelor, pentru asigurarea continuității misiunilor și menținerea capacității operaționale.
Citește și
Pompierii români, misiune în Franța pentru stingerea incendiilor de vegetație. Salvatorii acționează în zona Montalba
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


