Mihai Petre, amanat sau indepartat de la evaluarea pentru post?
Mihai Petre, amanat sau indepartat de la evaluarea pentru post?
1801
Marime text
Şefia Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) încă
nu a fost adjudecată deoarece la concursul de miercuri nu s-a prezentat nimeni
Secretarul general al organizaţiei judeţene PD-L Constanţa, Mihai Petre, trebuia să-şi susţină, miercuri, la Bucureşti, proiectul de management necesar ocupării funcţiei de director coordonator al CRPC Constanţa.
Contactat telefonic, ieri, după ce concursul ar fi trebuit să se încheie, Mihai Petre a declarat că, de fapt, nu a fost niciun concurs, ci s-a amânat, lucru bun din punctul acestuia de vedere, pentru că va avea astfel timp să se ocupe mai bine de toate acţiunile în care este implicat.
„S-a amânat, dar mie îmi convine, pentru că nu ştiam ce să fac mai întâi: să mă ocup de campanie sau să merg la susţinerea proiectului de management", ne-a declarat, miercuri, Mihai Petre. Totodată, a precizat că urmează să-i fie comunicată data exactă a concursului, dar că, din câte ştie, va avea loc peste două săptămâni, cu câteva zile înaintea turului doi pentru alegerile prezidenţiale.
Cum acest lucru a ridicat semne de întrebare, i-am contactat şi pe
reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC),
care au confirmat că respectivul concurs nu a fost amânat şi că pentru şefia
CRPC Constanţa nu a susţinut nimeni un proiect de management, pentru că nu a
fost depus niciun dosar în acest sens, deşi data limită a fost 13 noiembrie.
Acelaşi lucru l-a declarat şi Marius Medeleanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MIMMCMA), de care aparţine ANPC: „Pentru concursul din 18 noiembrie 2009, organizat de MIMMCMA, termenul limită de depunere a dosarelor şi proiectelor de management ale candidaţilor a fost data de 13 noiembrie, ora 12.00. În ceea ce priveşte postul de director coordonator al CRPC Constanţa scos la concurs, nu a depus nimeni dosar de participare sau proiect de management. Concursul nu a fost amânat, şi-a urmat cursul în conformitate cu anunţul şi metodologia de evaluare postate pe site-ul MIMMCMA şi al ANPC. Procedura şi data unui nou concurs vor fi stabilite ulterior."
Contactat telefonic şi ieri, după ce această informaţie a fost aflată, Mihai Petre a declarat că, din punctul lui de vedere, acest concurs a fost unul amânat, pentru că aşa a fost anunţat, şi că o să se prezinte la următorul, cu proiectul de management pe care deja l-a făcut, dar la care o să mai lucreze pentru a-l îmbunătăţi.
{mos_ri:Mihai Petre}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


