Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihaela Alina Staetu, director în CNAPMC, despăgubită de municipiul Constanța

ro

09 Jun, 2014 00:00 4076 Marime text
Mihaela Alina Staetu, şeful Serviciului Dezvoltare Achiziţii Publice din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC), a ajuns în atenția judecătorilor.

Și asta pentru că angajații societății comerciale Litoral Connect SRL (care se ocupă de ridicatul maşinilor parcate neregulamentar în Constanţa) i-au luat automobilul lăsat „după ureche“, în opinia polițiștilor locali. Incidentul a avut loc pe data de 19 august 2013, iar şeful Serviciului Dezvoltare Achiziţii Publice din CNAPMC s-a adresat instanței de judecată, unde a și avut câștig de cauză. Conform portalului instanțelor de judecată, pe data de 19 martie, Judecătoria Constanța a admis, în parte, plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal seria DPLC nr. 27882 din 19/08/2013, de Mihaela Alina Staetu, în contradictoriu cu intimatul „Municipiul Constanța - prin Primar“. Pe cale de consecință, judecătorii au obligat municipiul Constanța la plata către petentă a sumei de 675 de lei, achitată către SC Litoral Connect SRL, conform bonului fiscal din 19/08/2013. Decizia Judecătoriei Constanța a fost atacată cu contestație, în prezent cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii