UPDATE Mai mulți copii, implicați într-un accident rutier în județul Sibiu! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
UPDATE: Mai mulți copii, implicați într-un accident rutier în județul Sibiu! A fost activat Planul Roșu de
21 Dec, 2025 18:02
ZIUA de Constanta
293
Marime text
293
Marime text
Plan Roșu activat în localitatea Brateiu, județul Sibiu ca urmare a unui accident rutier în care sunt implicate un microbuz și 7 persoane dintre care 5 minori. Potrivit ISU Sibiu la fața locului sunt mobilizate următoarele forțe:
- un echipaj SMURD;
- o autospecială de transport personal și victime multiple;
- o autospecială de stingere;
- două ambulanțe SAJ.
Din primele informații, toate cele 7 persoane implicate în accident sunt autoevacuate, conștiente, iar în aceste momente sunt evaluate de echipajele medicale sosite la fața locului.
SAJ Sibiu a trimis de urgenta trei echipaje, două de tip B și una cu medic în localitatea Brateiu.
Din primele informații un microbuz de transport persoane a întrat într-o casa.
Echipajele SAJ și ISU, sosite la fața locului intervin pentru asigurarea asistenței medicale pentru 2 adulți și 5 minori.
Misiunea este în dinamică.
UPDATE:
La fața locului forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă două ambulanțe SAJ dintre care una cu medic și o autospecială de descarcerare. În total în aceste momente la fața locului acționează:
- 4 ambulanțe SAJ dintre care una cu medic
- o ambulanță SMURD
- o autospecială de descarcerare
- una de stingere
- o autospecială de transport personal și victime multiple.
În timpul evaluării medicale s-a constatat că în accident au fost implicate un număr de 10 persoane (3 adulți și 7 minori). Acestea sunt evaluate de echipajele medicale.
UPDATE Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.
În urma evaluării medicale toate cele 10 persoane au fost transportate la spital. 7 minori cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani au fost transportați la CPU Luther și 3 adulți (28, 36 și 61 de ani) au fost transportați la CPU Mediaș.
Din fericire, nici o persoană implicată în accident nu a suferit răni grave, acestea având diferite traumatisme.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


