Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.415 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

ro

28 May, 2023 11:34 1394 Marime text
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile ce le revin pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență.
 
Potrivit unui comunicat al MAI, astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.346 de evenimente, dintre care 2.901 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.445 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.
 

„La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 758 de posibile infracțiuni, aproximativ 20% dintre acestea fiind din oficiu. În cursul zilei de ieri, au fost depistate 10 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
 
În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 153 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 163 de fapte penale, iar față de 22 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
 
Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au reținut 829 de permise de conducere (dintre care 69 pentru consum de alcool și 8 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 263 de certificate de înmatriculare.
 
Polițiștii și jandarmii au constatat 9.523 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,6 milioane de lei.
 
Tot ieri, pompierii au desfășurat 33 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 99 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 116.000 de lei“ - au mai precizat reprezentanții MAI.

 
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.199 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 38 pentru stingerea de incendii și 4 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 2 persoane.
 
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 21 de persoane aflate în situații de urgență.
 

„În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.415 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.


 
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 133.899 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 9 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
 
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 38,9%.
 
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 32.806 mijloace de transport și 126.438 de persoane, dintre care 10.319 cetățeni ucraineni.“ - au mai precizat reprezentanții MAI

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii