Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Loc de joacă din Constanța, călcat de polițiști!

ro

29 Mar, 2021 10:29 3489 Marime text


Un spațiu de joacă pentru copiii, situat pe strada Dumitru Marinescu, din Constanța, a fost verificat ieri, 28 martie 2021, de agenții din cadrul Poliției municipiului Constanța.

În urma verificărilor, s-a constat faptul că, în locul de joacă situat pe raza Secției 4, s-ar fi aflat mai multe persoane, așa încât administratorul societății a primit o amendă de 2.000 de lei, pentru nerespectarea regulilor anti-Covid în vigoare.

De asemenea, în cadrul acțiunii desfășurate ieri, au mai fost amendați și administratorii unor restaurante și ale unor baruri din Constanța, tot pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid.

Iată informațiile oficiale transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța:

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - secțiile de poliție urbană - au organizat, în cursul zilei de ieri, acțiuni pe linia verificării respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La activități au participat aproximativ 30 de polițiști, precum și jandarmi și polițiști locali, fiind verificate 55 de societăți comerciale.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 118 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 43.000, dintre care 54 la Legea 55/2020, în valoare de 28.800 de lei.

Exemple:

Polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta unui restaurant, situat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, se desfășoară acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se prevederile Legii 55/2020. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că terasa restaurantului în cauză este împrejmuită cu pereți și acoperiș retractabili, care se aflau în poziția închis.
Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Polițiștii Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta unui restaurant, situat pe strada Ștefan cel Mare, se desfășoară acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se prevederile Legii 55/2020. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui centru comercial (spațiu de joacă pentru copii), situat pe strada Dumitru Marinescu din municipiul Constanța, se află mai multe persoane. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Totodată, polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în patru baruri de pe raza municipiului Constanța, se desfășoară acte de comerț în spațiu închis,  nerespectându-se prevederile Legii 55/2020.
Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare.

Sursa foto: IPJ Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii