Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:08 22 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La un pas de tragedie. Copil aflat în pericol. Pompierii au intrat pe geamul unui apartament de la etajul patru

ro

14 Aug, 2021 08:20 1491 Marime text
  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj a fost solicitat să intervină în  Craiova noaptea trecută, în jurul orei 23.00.

Pompierii au fost alertați în legătură cu un copil în vârstă de aproximativ cinci ani care se afla în pericol. Acesta era singur în apartament și se uita pe geam. Vecinii au sunat la 112.


Oficial de la ISU Dolj

Am primit un apel pe 112 că în Craiovita Nouă este un copil care se uita pe geam. La fața locului am trimis o autospecială de lucru la înălțimea și descarcerare.

Ajunse la fața locului, comandantul intervenției a luat decizia sa întindă autoscara pana la etajul 4.

Un coleg ajuns în drept geamului care era închis unde se vedea copilul, aceasta a deschis geamul la solicitarea pompierului, intrând în apartament.

Între timp a fost sunata mama copilului, care în câteva minute a ajuns acasă și a deschis ușa. Pe tot parcursul intervenției, copilul a fost foarte cooperant cu salvatorii.

Sursă foto: ISU Dolj

Ti-a placut articolul?

Comentarii