Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:30 26 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Tulcea Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe DN 22A (GALERIE FOTO)

ro

19 Dec, 2021 10:11 1114 Marime text
În jurul orei 08:40, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DN 22A în apropierea localității Topolog, în care au fost implicat un autoturism.






La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care au constatat că în urma evenimentului au rezultat două victime.




Potrivit ISU Delta Tulcea, acestea erau conștiente și cooperante,  neîncarcerate, au primit primul ajutor calificat la fața locului, ulterior au refuzat transportul la spital.



Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei de la autoturism.





Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.





Sursa foto: ISU Delta Tulcea 

Ti-a placut articolul?

Comentarii