Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:59 26 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Tulcea Accident rutier între o mașină și o autoutilitară

ro

31 Oct, 2020 10:20 1190 Marime text
  • Un accident rutier a avut loc sâmbătă, între o autoutilitară și o mașină.
  • Doi bărbați au fost răniți.

Salvatorii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DN 22A între localitățile Topolog și Saraiu, în care a fost implicat un autoturism care a intrat în coliziune cu o autoutilitară.

Potrivit ISU Tulcea, la fața locului s-au deplasat 9 pompieri cu o autospecială de stingere și modul descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Stației de pompieri Babadag, precum și trei echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care au constatat că în urma impactului au rezultat două victime de sex masculin. Acestea nu erau încarcerate, erau conștiente, au primit primul ajutor calificat la fața locului, iar ulterior doar una a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Tulcea pentru investigații medicale suplimentare.



Pompierii au acționat pentru sablarea carosabilului și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Sursă foto: ISU Tulcea

Ti-a placut articolul?

Comentarii