Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:13 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Suceava Locuință cuprinsă de flăcări. Pericol de propagare! Pompierii intervin (GALERIE FOTO)

ro

12 Feb, 2022 15:18 1198 Marime text
  • Incendiu în localitatea Brodina, 12.02.2022, ora anunțării la 112 – 11:42
 
Militarii Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Brodina, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Brodina de Jos, comuna Brodina.


La sosirea echipajelor, ardea generalizat acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la anexele gospodărești.


Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 33 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, aceasta a refuzat transportul la spital, transmite ISU Suceava. 


A ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 100 de metri, iar flăcările au afectat și camerele de la nivelul mansardei. S-au degradat pereții și tavanele locuinței.



Potrivit aceleiași surse, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat necorespunzător față de materialele combustibile.

Incendiul a fost lichidat la ora 14:35 , iar pompierii au salvat anexele gospodărești.


Sursa foto: ISU Suceava 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii