Județul Constanța Jaf la o societate comercială din Năvodari. Hoții au sustras bani și bijuterii
Județul Constanța: Jaf la o societate comercială din Năvodari. Hoții au sustras bani și bijuterii
07 Jun, 2022 13:20
ZIUA de Constanta
1757
Marime text
1757
Marime text

Marți, 7 iunie, în jurul orei 3.40, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, angajată a unei societăți comerciale, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în interiorul societății, de unde au sustras o sumă de bani și mai multe bijuterii, fără a exercita acte de violență fizică sau verbală, informează Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
Potrivit surselor noastre, este vorba despre o societate comercială de tip amanet, iar prejudiciul urmează a fi stabilit.
Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar cercetările continuă, în vederea stabilirii identității persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


