Judecat pentru trafic de persoane majore, trafic de minori şi proxenetism
Judecat pentru trafic de persoane majore, trafic de minori şi proxenetism
10 Jul, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2781
Marime text



Potrivit datelor consemnate de către procurorul de caz din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în perioada septembrie 2012 - iunie 2013, „cel în cauză a recrutat, cazat şi exploatat sexual, în mai multe apartamente închiriate pe raza municipiul Constanţa, trei tinere, dintre care una minoră, şi a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către acestea, însuşindu-şi în întregime sumele de bani obţinute”.
„Recrutarea se realiza prin intermediul unor anunţuri sau oferte de masaj însoţite de numere de telefon de contact şi fotografii în pagina electronică a unui cotidian local.
În cazul uneia dintre tinere, s-a stabilit că a fost exploatată sexual de către cel în cauză şi în mai multe cluburi din Germania şi Irlanda, după ce a recrutat-o prin înşelăciune”, conform organelor de anchetă. Conform unor surse apropiate anchetatorilor, Silviu-Valentin Bercuţă a fost condamnat în 2008 de Tribunalul Constanţa la ani grei de închisoare pentru trafic internaţional de droguri de mare risc. În 2008, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe Bercuţă la opt ani de închisoare, însă Curtea de Apel Constanţa i-a redus pedeapsa la trei ani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii