Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:31 20 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jante auto şi jucării contrafăcute din China

ro

18 Jan, 2012 00:00 824 Marime text
În data de 16.01.2012, o echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a efectuat controlul fizic asupra unor containere sosite din China, referitor la punerea în circulaţie de produse contrafăcute.

Primul container sosit pentru o societate cu sediul în municipiul Cluj-Napoca era încărcat cu 2.008 bucăţi jante auto din oţel, susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală unei mărci de producţie românească, în valoare aproximativă de 300.000 de lei. Jantele auto, ambalate în cutii de carton, au fost reţinute de lucrătorii vamali şi lăsate în custodia comisionarului vamal. Peste câteva ore a fost verificat şi al doilea container sosit pentru o societate din oraşul Haţeg, încărcat cu 376 bucăţi de maşinuţe din plastic şi 3.792 de bucăţi joc de perspicacitate, în valoare aproximativă de 200.000 de lei, conţinea bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală. Pe numele administratorilor societăţilor comerciale, doi cetăţeni români, au fost întocmite lucrări penale pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate".

Ti-a placut articolul?

Comentarii