Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:42 21 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jaf ca în filme la Casa de Pensii din Timişoara. Paguba este uriaşă

ro

16 Sep, 2019 09:30 701 Marime text
Noaptea trecută, s-a dat spargerea la Casa de Pensii din Timişoara, în zona Dorobanţilor.

Potrivit presei centrale, hoţii au forţat uşa din spatele imobilului şi au spart două seifuri folosind nişte extinctoare, pătrunzând astfel în incinta clădirii.

Angajatii au descoperit că a fost jefuită Casa de Pensii, în această dimineaţă, când au ajuns la serviciu.

Poliţiştii au fost chemaţi şi au pornit cercetările la faţa locului.

Criminaliştii prelevează probe în încercarea de a stabili cum anume au acţionat hoţii şi pentru a descoperi indicii care i-ar putea duce pe urmele lor.

De asemenea, imaginile au fost surprinse pe camerele de supraveghere din clădire şi din zonă, însă hoţii au pătruns şi în camera serverelor, unde au distrus unităţile care stochează imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video.

În cele doua seifuri se aflau aproximativ 50.000 de euro, echivalentul în lei, reprezentând contracte de asigurari sociale, sprijin pentru înmormantare şi încasări din vânzarea de bilete de tratament, transmite presa centrală.

Anchetatorii cred că atacul a fost dat la pont. Hoţii au stiut, cel mai probabil, ca peste week-end a ramas o suma însemnată de bani în clădire, iar imobilul nu are pază permanentă.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii