Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:23 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Delta Tulcea Accident rutier între localitățile Casimcea și Sarighiol de Deal

ro

02 May, 2021 15:22 2962 Marime text

 
  • Astăzi, la ora 13.20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta Tulcea a fost solicitat să intervină la un accident rutier pe DJ222E, între localitățile Casimcea și Sarighiol de Deal.

În accident a fost implicat un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

La fața locului s-au deplasat de urgență 6 salvatori, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și o ambulanță SAJ.

Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat persoana ieșită din autoturism, conștientă și cooperantă.

Victima, de sex feminin în vârstă de 53 de ani, a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii militari au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului prin deconectarea bornelor de la acumulatori.

Sursă foto: ISU Delta Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii