Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Tulcea! Ce obligații au proprietarii animalelor de companie

ro

11 Feb, 2023 10:59 1305 Marime text
Foto: ZIUA de ConstanțaÎn perioada 8-9 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Tulcea au acționat în vederea informării cetățenilor cu privire la obligațiile proprietarilor de animale de companie, respectiv identificarea prin microcipare, sterilizarea, dar și obligatiile deținătorilor de câini periculoși.

Potrivit IPJ Tulcea, obiectivul principal al activităților a fost cel de conștientizare a cetățenilor cu privire la importanța respectării legislației în domeniu.

Potrivit OUG 155/2001, proprietarii sau deţinătorii de câini din rase comune sau metişi au obligaţia sterilizării acestora.

„Nerespectarea acestei prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. De asemenea, proprietarii sau deținătorii de câini au obligația identificării acestora prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor, abandonarea sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului, se sancționează cu amendă dea 3.000 la 12.000 de lei. Abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Tulcea.


În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale conform OUG 55/2002, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, în valoare totala de 4.500 de lei.

Poliţiştii tulceni vor continua activităţile de verificare, pentru prevenirea evenimentelor negative.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii